cutia de plumb

Te pierzi in aceleasi imagini si ganduri pana cand existenta insasi devine o iluzie.Insusi timpul si-a pierdut importanta in aceasta lume goala.Pur si simplu semnificatiile nu te multumesc deoarece esenta lucrurilor se ascunde in spatele acestora.

In jurul tau,incetul cu incetul,ia nastere o lume sparta,ireala,o lume facuta din cioburile unor amintiri de care nu esti sigur ca ar fi existat vreodata.

Daca te gandesti bine descoperi ca toate lucrurile exista doar intr-un anumit moment si deindata ce depasesti momentul respectiv realizezi ca ceea ce tie ti se parea important atunci,acum nu mai exista.Asa ca defapt nimic nu exista dincolo de timpul sau deci nimic nu are o importanta absoluta.

Constiinta se frange in bucati care nasc entitati divergente,fiecare vede realitatea cu ochii sai si toate se lupta sa existe in acelasi trup,in acelasi moment.Din aceasta agonie perpetuua realizezi ca existenta e incredibil de complicata,indiferent de starea in care te afli,viu sau mort.

Nu realizezi aproape deloc chinul,deoarece subconstientul tau lucreaza cu lucrurile ascunse din tine,e ca un bios al psihicului uman.

Sunt oare ignoranta si nepasarea o binecuvantare?

Poti ajunge intr-o anumita masura la un echilibru interior prin nepasare.Usor,usor te reintregesti si ajungi la o senzatie de pace,pentru ca nu mai exista nimic sa-ti tulbure existenta,oarecum daca nimic nu e important,nimic nu o sa te mai intereseze si fara dorinte ramane doar calm.Pentru o entitate limitata de catre timp,nepasarea e o binecuvantare,o eliberare.

Dar mai suntem oameni daca nu ne pasa?Nepasarea te dezumanizeaza?

Pentu o fiinta sociala ca omul nepasarea e o trasatura nedorita,deoarece fiind nepasatori iesim din mecanismul social.Daca societatea nu te poate influenta ,ea nu te poate folosi,astfel ea pierde o unealta importanta.

Si ce e omul in afara societatii care i-a dat nastere?

Umanul nu exista in absenta socialului.